Povesti de adormit de-a-n picioare
de Tudor Arghezi
Cainii sunt cei mai inteligenti pietoni si au inteles locomotiunea mecanica fara ciuda si fara spirit agresiv.
Pana acum patruzeci de ani, unii dintre ei mai puteau sa latre, protestand ca locul calului a fost luat de motor: azi nu mai latra nici unul. Viteza, demarajul, auspuful, cauciucul, besica tipatoare, clacsonul, trompeta electrica au intrat in seria obiectelor admise. Sunt sigur ca s-au invatat sa deosibeasca dupa ureche o marca de automobil, numarul cilindrilor si in orice caz apreciaza distantele cu preciziunea masuratoare a unui kilometror. Daca vrea sa treaca drumul, cainele asteapta sa treaca pe dinainte-i intai automobilul. Daca e in drum de-a trece, stie sa se opreasca langa roata: A! uite unul care s-a incurcat, fuge prea iute si o sa se incruciseze directia cu nefericita lui spinare. Va inselati: a trecut si cainele teafar si automobilul glont.
In drumul masinii noastre, pe aceeasi strada, sta inttodeauan tolanit un caine batran. El stie si ce fel de oameni sunt in masina. Trebuie sa fi auzit o data vocea lui Mitu care a tipat: "Baga de seama, tatutule, ca doarme un caine in mijlocul strazii: sa nu cumva sa-l calci". Niciodata cainele nu s-a ostenit sa se scoale si, ca sa nu-l suparam, suntem nevoiti sa ocolim.
Repetatul rac! rac! rac! al trompetei nu foloseste la nimic. Cainele stie ceva si nu se inseala.
Odinioara, cand transportul se facea cu trasura, iut4eala moderata a calului, deasupra caruia biciul vizitiului facea oficiul de undita fara rezultate, semana cu mersul pe jos si Grivei avea tot timpul sa mai stea si sa mai porneasca. Singura notiune mecanica ii venea de la bicicleta, o caricatura cu doua roti subtiri si un om calare, care da inestetic din picioare, cocosat pe ghidon. S-a intamplat ca un biciclist natarau a lovit in febrilitatea lui capul de caldaram.
Cu automobilul nu merge tot asa si e mare nevoie sa ne ferim. Uite-l ce frumos se uita-n stanga si dreapta catelul mic cu coada de fulgi, care a zarit peste drum un camarad de seama lui. Cand nici nu te astepti, apare o limuzina: sa ne gandim intai foarte bine. S-a uitat. Si-a vazut, asigurat, de drum.
La inceput, cand iesise automobilul, au fost schilozi si au fost morti. Raposatul Lascu, care a murit inainte de a va fi nascut voi, era un dusman inviersunat al vitezii. El voia sa manance negresit o roata de automobil si se tinea cu dintii dupa fuga ei, gata sa o prinda, ca pe o minge, si gata sa o scape. Bietul Lascu se specializase in cursa inainte si indarat. Se ducea la un kilometru cu un automobil si se intorcea cu alt automobil, ca sa ia neintarziat cursa inapoi. Deselat de oboseala, el trebuia sa renunte, dupa cate o suta de asemenea kilometri si, cu burta-n sus, dormea doua ore intregi, surazand de visul unui succes, pana ce-l destepta ciocul gainii. Din eroare, umbland dupa pureci si usurandu-l zilnic de scarpinis, gaina il nimerea intr-o tata neagra, si atunci Lascu, sarind in picioare, ocara gaina doua minute.
Ce s-a intamplat, nu stiu, dar intr-o zi, Lascu n-a mai dat fuga dupa automobile si s-a purtat cu ele, pana a inchis ochii, de-atunci, incoace prudent, lasandu-si coada la pamant.
Dar cateaua Fetitia? pe care de asemeni voi n-ati apucat-o! Desteptaciunea ei o sa va fie povestita de tatutu intr-o sumedenie de ispravi. Un singur lucru nu stia Fetita: sa citeasca. Lascu, mai tanar si mai indraznet, a naravit-o sa alerge si ea dupa masini. O data, o masina mare a prins-o dedesubt si i-a scalciat obrazul. De atunci s-a vindecat dar a ramas ranjita ca un domn senator, care si-a pus gingii si masele noi, la dentist. Credeti ca s-a mai tinut dupa automobile?
Cat priveste pe Pussy, catelul nostru de canapea japonez, care, din pricina unui nas cat un nasture de gheata si a unor sprancene stufoase, se uita ca ped e laturi de chioras, al naibii! se invatase cu aotmobilul inchis. Unde stationa un automobil, el se suia si se culca pe canapea si fiindca soferii nu-l cunosteau sportsmen si nu dadeau drumul masinii, catelul se apuca sa latre ham! ham! ca sa porneasca.
Cainii s-au civilizat, au invatat legile circulatiei. Ei mai stiu ca in Bucuresti masinile tin pe dreapta si ca se platesc. N-ati vazut pe mposul domnului inspector ca nu se da jos din trasura pana ce soferul nu-si primeste plata si pana nu-l aude raspunzand "Sa traiti, mersi!" ?
Pe vremea flasnetei, chiotele isntrumentului erau insotite de jalania cainilor din cartier. Lumea credea ca le lipsets esimtul muzical. De unde! nu le placea insturmentul si probabil ca nici valsul. Uite, cainii nostri cum asculta de binevoitori posturile din Europa, la radio! I-ati auzit vreodata urland, la Beethovan, la Wagner, la Grieg? Niciodata.
Pe vremuri a fost un neam de oameni, latinii, din care se trage si proprietarul nostru. Ei nu aveau nici telefon, nici telegraf, insa toate poruncile de la Roma se duceau a doua, a treia zi, dupa ce fusesera date, in toate partile imparatiei, pana in marile mari. Cum faceau ei, nu se stie, nici la Scoala de pe bulevard, unde se stie tot. Dar cainii stiu bine cum isi impartasesc stirile. De la Bucuresti la Brasov, la Cluj, la Arad, la Pesta, Viena, pana unde vrei, se raspandeste noapte, hau! hau! din mahala in mahala, din sat in sat, cand lumea doarne si luna scoala cateii, ultima noutate. Daca un "Ford" a strivit un caine la sosea, stie toata Europa, cel mai tarziu in zece ore.
Zic! Nu-i adevarat? Tata Ford n-a strivit cu masinile lui nici un caine, niciodata. Ca e unchias bun si cumsecade...
-Bag seama, Barutu, ca ai adormit ... Si ti s-au facut si tie ochii mici ... Sa va fie rusine!
Povesti de adormit de-a-n picioare
Aceasta pagina a fost accesata de 3381 ori.
