Pacaleala
de Tudor Arghezi
Un pedagog de literatura franceza, de la care s-au inspirat, probabil, fara sa marturiseasca su ascunzandu-i cartea in el mai departat sertar mai multe celebritati, invata pe oricine sa scrie literar, dupa douazeci de lectiuni, prin imitarea marilor scriitori. Sa te pui in fiecare zi cu caietul dinaintea unui autor, ca pictorii copisti la Luvru, si sa imitezi sistematic. In nu stiu cati ani, devii scriitor cu merite incontestabile si toata lumea se mira cum ai devenit.
Trebuie sa fie un adevar in eficacitatea spiritului de imitatie si probabil ca natua, care patroneaza identicele functiuni ale generatiilor succesive la oameni, la tuberoze si la catei, si-a facut marele tiraj animal si vegetal existent, tinand seama de principiul maimutarelii si stabilindu-l in legile ei. Natura reproduce: imiteaza. Insa, ca sa nu observe indivizii ca joaca in realitate ca prostii, intr-o hora cu muzica nevazuta si cu parteneri constanti de la facerea lumii, ii pacaleste cu sentimentul entuziasmului si cu iluzia ca inoveaza, trecandu-le bagajele in instinct.
Eroarea sau binefacerea pedagogului francez consista in recomandarea actului imitat voluntar, care, este drept, a dat numerosi autori, inceputi cu traduceri din Maupassant si stabiliti in zodiile lui Taine. Mai interesanta trebuie sa fie cealalta imitatie sincera, obsesia, care intr-adevar genereaza in toate artele o sumedenie de urcenici si sateliti, destinati sa se ridice si sa zboare in jurul unui ins artistic nou, ca pulberea ridicata in scanteierea lunii, de fuga unui telegar.
Barutu practica involuntar dezideratele culturii, asimiland expresia lucrurilor vazute. Zi de zi, el aduce din plimbarile lui, descoperirile noi, pe care nu le marturiseste - insa le reproduce. Cand zice "Sunt un cal" si face din copite si din grumaz, el a vazut un cal si i-a placut. A dorit sa aiba un tren si a preferat sa fie chiar el trenul ce-i trebuia, umpland cu suiere, cu aburi si fum apartamentul, strabatut in pas gimnastic pe sine ideale. A dorit sa fie colonel si s-a facut colonel.
Telefonistii cu gheare ramificate la picioare, agatati de stalpii de letegraf, i-au sugerat o instalatie, cu ajutorul unui ghem de sfoara, legand clanta usii de un scaun, scaunul de o carafa cu apa si parcurgand in zigzaguri si ocoale, cu sfoara, mobilierul unei odai. Cand a deschis cineva usa, dezastrul a fost instantaneu, toate obiectele sarind rasturnate din locul lor, peste care s-a prabusit si litrul de apa din carafa. A fost o lapovita, neprevazuta de spiritul de imitatie, care credea ca ghemul de sfoara, desfacut si innodat pe lucrurile din casa, are a cante si sa vorbeasca.
Singura creatie nebanuita logic este bataia care urmeaza unei experiente prea complicate. O bataie, de buna seama, inexpresiva si suportabila, in care supara cu mult mai mult intentia decat pedeapsa. De cand a fost tuns pe scaunel cu masina gospodariei, ciuguleste capul ca barza si-l lasa pestrit si naparlit pe alocuri, ca o blana de pisica bolnava, pedepsa lui Barutu intarzie prin cautarea locului de aplicatie, si necazul descreste. Daca nu-ti apuci dintr-o singura data adversarul cu o ciupitura repezita-n par, pipaitul pana sa ajunga la moalele spinarii se catifeleaza si te vezi mangaind un pantalon intins cu o palma distrata si evaziva.
Barutu isi aduce acasa ideea, cu discretia cuvenita, din dorinta de a se produce intr-o isprava, pe care nimeni nu o stie in afara de el. Se cunoaste ca tainuieste ceva, dupa clipirea ochilor si strangerea gurii. Odata i-a trebuit un lac, pe care nu-l avea in apartament, cu pod peste lac; si nu l-am fi putut obtine aproximativ decat deschizand toate robinetele din baie si bucatarie si lasandu-le sa curga in odai. Posibilitatea l-a fermecat si a ramas adanc mahnit ca nu a realizat-o. Barutu vroia un Cismigiu la domiciliu, ca sa intre in balta si sa treaca pe dedesubtul podului, ca o lebada. Toata ziua a trait intr-o atitudine de picioare cu talpile inotatoare, de aripi grele si de fulgi albi, crescuti pe toata intinderea burtii.
Singurul inconvenient al lacului visat era ca o singura lebada pe o suprafata mare, lucie, intinsa, s-ar fi putut ineca. Ii trebuia lebezii o lebada, ca sa fie doua, imparecheate, el, Barutu, retezandu-si rolul de lebad baiat. Toate propunerile facute surorii detera gres. Mitu refuzand sa fie lebada si preferand rolul de luntre cu motor; ceea ce iarasi nu se putea, din pricina ca lebada s-ar fi putut ciocni cu barca si daca nu se rasturna barca, se scufunda lebada negresit.
Urmara tratative, incepand cu o cutie de bomboane, care pe Mitu a lasat-o indiferenta, cutia trebuind abia cumparata si Barutu neavand bani, pentru ca nu poarta buzunar. Barutu a oferit atunci o papusa cu bratul scrantit: pretul fu socotit prea mic. Scoase un iepure dintr-o cutie, fara cojoc. Ademenire neserioasa; iepurele era un animal banalizat de o lunga intrebuintare si inca de la Craciun, de cand ii disparuse nasul, semana cu totul altceva decat cu o vietuitoare din neamul lui. "O sa-ti cumpar un automobil", propuse Barutu, ca un amant care si-a soptit darul ispititor, la usa actritei din cabina. "N-ai parale", raspunse Mitu, cu un accent ironic de baletista.
Ramanea amenintare "Te iau de par" . Argumentul s-a dovedit ineficace. Mai rapida, Mitu trase lebadului o palma: lebadul planse si voi sa muste, si iluzionistii fura despartiti dintr-o incaierare pe parchet. "Nu vrea sa fie lebada!" se planse Barutu.
Ieri ne-a adus o scamatorie. A vazut copiii din parc jucandu-se cu o pietricica ascunsa in palma inchisa, cu pumnii stransi. Daca se ghicea pumnul cu pricina, radeau toti copiii, dar ei radeau si daca nu era ghicit. Barutu n-a inteles scamatoria si crezand ca are nevoie de doua lucruri si nu numai de unul, a cautat pana ce a gasit, si s-a prezintat sa traga pe "ai doi" pe sfoara. Cei doi sunt tatutu si maicuta, pseudonime critice pentru un limbaj secret, intre Mitu si Barutu.
Il auzim sosind impiedicat, pe sala, intr-o coada de matura lunga, cu care, voind sa intre in odaie de-a curmezisul, nu a putut sa se strecoare. Izbutind sa incapa pe usa, a venit sa ne pacaleasca numaidecat cu matura intr-o mana si cu cealalta cu ibricul de cafea.
-In care mana, intreaba Barutu, e matura si in care mana ibricul? ... Ghici!
Pacaleala
Aceasta pagina a fost accesata de 3836 ori.
