Omul de aur
de Tudor Arghezi
Doi barbati si o fata urca din ses, din luterna, poala muntelui, catre satul de subt paduri. Ei calca la fel, apelcati pe linia coastei pieise, ca niste soldati mari, si duc, razimate pe umere si in podul palmei, ca niste arme grele, coasele, cu baioneta intoarsa. Cine nu ar cunoaste unealta de retezat de-a-n-picioarele, fanul si otava, si nu ar intelege ora de aur care se stinge in apus, pe cat se ridica in rasarit ora de argint, ar putea banui ca acesti muncitori ai campului cosit purced in sus catre luna. Oglindirea alba s-a si prins, de dincolo de codrii negri, in penele de otel ale celor trei coase care zgarie cerul.
Se prelungeste taina odihnei, la care iau parte vacile, fumul din hornuri, lanos, ceata de mai multe tarii, inchegata printre departari si randuri de munti, pe muchii si cotoare. Latratul cainilor, biruit de linisti, se indulceste ca o toaca. Mugetul vitelor e sufletesc si clopotul cailor care au intrat cu claile in sura, bate-n catifea. Fara vant, marginea cu proumburi a campiei e framantata in foile lungi si curgatoare, de o simtire.
Pace voua! rosteste necuvantata tacere din amurg si, din munti, rasar sapte biserici cu singura turla a fiecareia dintre ele, ascutita ca un creion cu varful lung - pe cand gainilor li s-a facut noapte si somn de timpuriu.
Fetelor si copiilor, pestriti in livada, si care cauta, fiecare pentru sine norocul in trifoiurile cu patru foi, li s-a strecurat umbra pe subt pantofi si au ramas in mana cu intuneric. Ei se ridica sfiosi de negura care vine din pamant si se cauta unii pe altii, ca sa nu-i apuce arsita de sticla a lunii pe campiile ramase singure cu ea si, fara voie, au inceput sa cante si, fara voie, cantecul lor incete o rugaciune. Oamenii care se intalnesc in drumul catre sat isi zic " Buna-seara" si de fapt ei vor sa spuie mai mult, caci luna si noaptea si tacerea si oboseala le dau o fizionomie de icoana si ascund in ei intelesuri intortocheate si temeri.
La noapte, tarziu, cand vor adormi toate satele din munte si padure, cand se va opri munca oamenilor de tot, se vor pogori din crestetele piscurilor cele mai apropiate de stele, cu poteci, care raspund in vecie, - in carucioare mici, trase de asini albi, cu catastiv si arhiva, apostolii, batranii si profetii ambelor Asezaminte, ca sa cumpaneasca faptele din timpul zilei, pentru cel mai mare folos al drpeturilor si al celor pacatosi. Toate aceste socoteli facandu-se vara si toamna, cand nu ploua nici ninge in calimara, munca de noapte este, de la facerea lumii pana azi, cu totul a stihiilor de sus.
Noaptea trecuta a fost galagie de glasuri in batatura noastra, unchesii Domnului neputand sa judece la fel veghea unui cantaret, gasit cu lampa aprinsa. El scrie noaptea, cu urechea la cele negraite, stihurile cantate in auzul luminii. Prorocul pamanturilor inflorite a hotarat ca el se roaga, pe cand preotii taramurilor sterpe au socotit ca blestema; si s-au uitat si unii si altii cu nasurile turtite, prin geamul lui la el, ca sa-si faca parerea cea mai adevarata, vazandu-l cu ochii - si tot nu s-a inteles. Sta razimat in cot, asteptand ca un nerod, sa-i ia cineva, nezarit, mana si sa scrie cu mana lui -s i scria bucata de vreme si se oprea, si iar astepta parand ca vorbeste cuiva si ca aude vocea aceluia numai el. Si prorocii s-au galcevit in mai multe limbi la fereastra, ca niste arturari pamanteni, care tin silit stiinta si inchipuirea in gradina lor ingradita, ca mararul si ca leusteanul, pana ce s-a putut apropia de perdeaua cantaretului un Evanghelist, obisnuit sa scrie cu vorbe soptite.
-Uitati-va mai bine, zise Ion, Luca, Marcu sau Matei. Pe scaunul de langa soba sta cineva cu obrazul de aur, cu ochii de smarald si ametist si mana lui, asezata pe un genunchi,e insangerata. L-ati vazut?
Intr-adevar, cantaretul asculta la piciorul muntelui, in catunul si bordeiul lui, de Omul de Aur, in vreme ce adormeau si licuricii. In noaptea aceea el venise singur din bolta boltilor, inaintea profetilor lui ...
Omul de aur
Aceasta pagina a fost accesata de 4098 ori.
