O pisica
de Tudor Arghezi
A intrat acum doua luni, in casa, cu tihna si simplicitate. Venea pentru intaia oara si totusis-ar fi zis ca a mai fost si ca-i apartinuse ceva din apartamentul nostru, atat de familiara ii era cautatura galbena, atat de sigur pasul, mut si lin, cu care isi ducea silueta de catifea prin odai. Imparateasa pamantului intreg nu ar putea sa aiba o geana mai fina, o liniste mai aristocratica, o stapanire de sine mai linistita, un stil mai suav decat pisica noastra straina.
-De unde vii tu, neagra ca bezna tare si supla ca o ceata din intunecime si cum s-a intamplat sa-ti alegi loc tocmai caminul nostru slaas? Ai mai fost vreodata pe la noi, pe cand lipseam, in timpul somnului nostru sau al calatoriilor noastre pe lacurile dintre trestii? Cum de-ai nimerit aici/ Poate ca te-a trimis cineva, pe care nu-l cunoastem, si care se gandeste la noi...
-Miau! raspunde pisica si luminile de aur ale ochilor ei lunatici s-au ridicat spre noi, cu stiinta ca intalnesc privirea noastra. Dumnezeu a dat un semn de intelegere lumilor pe care le-a nascocit, ochii, suvenire de ceruri, reminiscenta de infinit. Intocmit in afara de urzeala sangelui cu carnea, ca o floare, ochiul duce cu sine o firimitura de stea si o fagaduinta.
-Fiindca venisi neasteptata, fii binevenita, mata. Uite sofaua:ti-o daruiesc. Uite oglinda, in care ai sa te gatesti. In farfuria de portelana cu doua flori de smalt vei avea un izvor de apa pentru gurita ta, ca o foaie de garoafa palida si roza. Copiii ti-o vor umple in fiecare zi cu donita lor de cristal. UIte copiii...
-Miau! raspunde pisica, miau! Blana ei de lutra s-a desfacut de-a lungul si incepand cu tampla si sfarsind cu sfacul cozii, mata trece de cateva ori si se intoarce, frecandu-si blana calda de picioarele lor goale pana la genunchi.
Barutu, care n-a mai vazut o pisica, e miscat adanc iar Mitura, care a mai vazut pisicile pestrite, e impresionata de culoarea ei, negru-n negru, de manusile de velur ale labelor, moi ca niste pensule de pictura. Bunica stie mai multe lucruri adevarate ca noi si talmaceste pisica si culoarea ei, purtatoare de noroc.
Pisica nu a mai plecat de la noi. Pe o perina mare de matase, usoara ca o umbra cu broderii de fir, ea doarme zi si noapte, ca si cum trebuie sa se odihneasca toata viata de o grea opintire, pe care ar fi facut-o din rasputeri int-alta existenta. Si pentru ca noi muncim fara ragaz, ne bucuram ca putem adaposti idolul inefabil al repaosului si al lenei surazatoare, in gospodaria noastra de unelte. Camera unde doarme pisica am impodobit-o cu moastele noastre de pret : candela, cartile, icoanele, amintirile de la batrani, ceasornicul cu bataia rara de dom, presurile de lana tarcata ca niste drumuri scurte boite cu soare. Un ciucure de borangic al servetului mesii gadila urechea pisicii, oprita ca un fluture negru pe tampla ei cu mustati.
-Dar ce face asa pisica?
-Toarce ca fusul, murmura ca marea, canta ca vantul, suiera ca graul. Asa face padurea, asa curge apa, asa geme salcia si bombane furutna. In somnul ei, cu auzul la pamant, mata asculta vioara lumii, care canta pretutindeni, in cele de sus si-n cele de jos, in prapastie si-n piscuri si-n creasta tariei, si visul ei se aude ca un ecou al viorilor din tarana si ape...
O pisica
Aceasta pagina a fost accesata de 29424 ori.
