Dulapul cu lenjuri
de Tudor Arghezi
Primul dulap a fost cel ami greu de aprovizionat, al primului copil. De la destinatia lui veche de "garderob" cu oglinda si de pastrator al hainelor lungi, spanzurate pe umere de lemn sau prinse intr-un cleste cu apucatorile late, el a trecut in mobilierul viitorului copil, modificat. Intercalandu-i-se polite paralele, dulapul si-a schimbat culoarea.
S-a discutat calitatea vopselei si a autentic, cu treizeci de lei mai scump la cutie decat lacul "superior" indigen. Apoi, dulapul nu putea sa fie vopsit decat de tatutu, care se simtea autoizat sa ia parte pe toate caile la sporirea familiei cu un membru encunoscut. Ca sa fie sigur ca nici o mana straina nu va colabora, in absenta lui de acasa, la cararile exasperate ale unei pensule greu de disciplinat, el incuia odaia"copiilor" si lua cheia cu el.Vopsitul a fost un chin solidar, comparabil cu zugravirea Giocondei, careia maestrul Leonard i-a compus zambetul necesar in sapte ani de tortura. Tatutu a muncit numai doua saptamani in opera lui, insa "Ripolinul" a fost cumparat de patru ori, pretul vopselii sfarsind prin a costa de doua ori mai mult ca dulapul. El isi aducea cutiile in ghiozdan, pe furis. Trebuiau evitate emotiile in familie si mentinut prestigiul de vopsitor. Ca intr-o problema bine rezolvata, la finele operatiei au ramas un dulap vopsit si trei cutii goale cu pensula lor...
Cea dintai vopsea a curs. Paretii netezi, incretiti ca de o senzatie de frig, caricaturizau aspectul si al lucrului si al formei. Tatutu a ras cu turbare tot ce facuse, silit sa cumpere si scule de ras, o lama triunghiulara cu latul in varf. La intrebarile iritsnte, el raspundea la viitor si distrat ca un portretist adevarat, cu fraze care incepeau cu " inca" si se complicau u " probabil". El n-a invatat sa linga decat dupa zece cutii. Ritmul deveni o placere si alunecusul aderent al pensulei pe uleiul ei echivala cu o bcuurie.
Tatutu n-a tinut socoteala de un amanunt. Era pe parchet de patru ori mai multa vopsea decat pe dulap si maicuta a numit opera lui " o porcarie". Tatutu nu a insistat si curatitul scandurilor a tinut si el dua saptamani.
Abia ramanea vremea, dupa calendarul doctorului, pentru umplut doua polite in dulap.
Maicuta voia fetita si tatutu cerea baiat si deocamdata s-a pregatit rufaria menita sa-i impace pe amandoi, o rufarie fara sex, care putea sa fie trecuta cu acelasi folos intre picioarele oricaruia dintre ei. Douasprezece scutece de bumbac, sase de pichet si trei de lana subtire. A doua saptamana s-a dublat cantitatea, adaugandu-se trei scufite de olanda si trei de flanela, sase mintene de pichet si trei de lana, doua fasi. In privinta fasilor, s-au nascut dispute, batranele sustinand ca, neinfasati si nestransi fedeles, copiii raman cu picioarele strambe, iar tinerele care odata cu corsetul si conciul au renuntat la toate sfaturile traditiei, aflasera ca nu se mai infasa nici un copil. In cele din urma, au trebuit consultati autorii si batranele au at inapoi.
Tarlogii de lana, o icaltaminte care in primele saptamani sunt si ciorapi si pantofi, au fost tricotati in casa. Totusi, intr-o zi, tatutu a scos dintr-un buzunar si un pachet cat un ghem; o duzina de ciorapi nr. zero, afirmand ca mai mici nu s-au gasit si ca vanzatorii magazinului celui mai vast, de ciorapi si tricotaje din Bucuresti, in parte fiecare si dimpreuna cu patronul lor, au rascolit toate miile lor de rafturi si saltare, ca sa poata incalta un calcai ca un trandafir, insa inca inexistent.
Naiv, tatutu a bagat in dulap si un cal, pentru ca tinea la ideea lui. Si a varat si o sabie, intai pentru ca vroia baiat si al doilea pentru ca tatutu e pacifist. El credea ca baiatul se va naste in varsta de patru ani, gata de harasament.
La douasprezece noaptea, s-a nascut o fetita. "Nu ti-am spus ca e fetita?" a zis maicuta. "Nu-i nimic" a raspuns tatutu, "tot a mea e si fetita si nu-ti dau din ea nici degetul mic de la picior". Si i-a placut atat de mult lui tatutu fetita, ca a ramas pironit langa ea doua saptamani, cate ii trebuisera sa vopseasca dulapul si sa curete parchetul. El se astepta, dintr-o eroare de fiziologie, la copil congestionat, rosu, nitelus cam scarbos cateva zile, si care indata ce se va ivi va incepe sa urle si urlatul va tine zece ani.
Linistea, parca experimentala, a fetitei, cumpatul ei de persoana, privirea teafara si sigura, figura minuscula, inconjurata calugareste cu un tulpan alb, peste care era intocmita o basma de matase cu ciresi, invita la o convorbire in patru ochi, si tatutu a si intrebat-o" Ce zici? Cum te simti pe lumea asta? Nu-i asa ca e bine?"
Si fetitia, care examina becul electric, cu o suvenire poate a stelelor intalnite-n drum, surase. " O sa ne-ntelegem de minune amandoi", zise tatutu, ciocnind cu doctorul o cupa cu vin...
Al doilea copil a venit dupa un an si a fost baiat. Dulapul se umpluse si, langa el, a venit dintr-alta odaie un al doiea dulap - si odaia "copiilor" ajunsese odaia copiilor cu adevarat. Acum , fetita stie alfabetul intreg, dar baiatul, care confunda doua litere in rostirea lui, pronunta r si n la fel. In momentul cand, povesteste tatutu, in odaia copiilor e bataie, pentur un castel, care s-a daramat. Baiatul vroia sa-i puie o piatra rosie in vanf, si fetita o piatra galbena, si l-a ocarat. El relateaz aincidentul: Miciu mi-a zis "post". Ea are un argument " Nu intelege prostul ca o piatra rosie sta rau pe acoperis".
Procesul s-a linistit cu doua bomboane.
E dupa-amiaza, duminica. Ttautu si maicuta se uita la dulapurile copiilor, unde s-au adunat si au tot ramas mici, tricourile, beretele, manusile, pardesiile, rufariile... Bratul maicutii sta pe umarul lui tatutu, mana lui tatutu se odihneste pe soldul maicutii, care s-a gatit cu ce are mai proaspat, ca sa-i placa lui tatutu.
-Sa-ti ghicesc gandul? intreaba tatutu.
-Mi l-ai ghicit, raspunde maicuta.
Pentru al treilea, n-ar mai fi nevoie de cumparat prea multe...
Dulapul cu lenjuri
Aceasta pagina a fost accesata de 3101 ori.
