Cheile
de Tudor Arghezi
Mitu si Barutu au mai crescut si incep sa comploteze.
in ceasurile scurte dintre paruieli si ghionti, dati si primiti, intelegandu-si interesele de generatie mai bine, ei isi dau seama ca au datoria sa se organizeze impotriva marilor adversari: maicuta si tatutu, unchiul Sesis si matusa Tatana. Libertatile lor au vazut din experienta ca sunt limitate de reguli si dogme. in ordinea morala nu e voie nimic, iar in ordinea materiala totul e incuiat. Afurisitii si tartorii au dus perversiunea pana la rafinamentul dulapurilor cu broasca, blocate cu o farama de metal trecuta pe o veriga. Cu toate ca, nemiscate si blande la locul lor, s-ar lasa de bunavoie cotrobaite, dulapurile sunt ca si cum nici n-ar fi acolo unde se gasesc, caci stau in buzunarele asupritorilor, unele la maicuta, altele la tatutu.
De la bucatarie pana la dormitoare, numai dulapuri de toata marimea si inaltimea. Nu e odaie fara un dulap cel putin. Te intrebi de ce mai e nevoie de dulapuri daca sunt odai, si ce rost mai au odaile daca mai ai si dulapuri, chei la odai si chei la dulapuri. E absurd. si mania cheilor cu broasca merge si mai departe. Chiar in dulapurile incuiate, daca umbli la ele, dai de saltare incuiate, si in saltare, de cutii incuiate. Nemaipomenit!
Odata, Barutu a gasit usa unui dulap crapata si a strigat numaidecat pe Mitu. Descoperisera, in sfarsit, drumul la tainele mari, si au intrat amandoi in dulapul cu haine. Deceptia le-a fost serioasa, trezindu-se amandoi intre pantaloni atarnati de carlige si fuste si dand si de alte rafturi incuiate. Dulapul mai avea si patru usi, iar la mijloc o gramada de polite, pana sus. Ce rau e sa fii
mic, si mai ales ce nedreptate! Tot aia sunt de vina ca esti mic: puteau sa te faca mare dintr-o data, sa nu astepti sa cresti cat le-o place lor, douazeci de ani. E o intelegere secreta intre parintii din toata lumea. Ei se prefac ca se galcevesc unii cu altii pentru tot felul de pretexte, dar in fond sunt de perfect acord: copiii trebuie sa fie mici si sa stea mici o viata intreaga. N-ar vrea si Barutu sa aiba mustati? De ce n-are mustati? N-ar vrea si Mitu sa puie fustele mamei? De ce nu poate? Fiindca e tinuta mica intr-adins, sa nu poata sa se gateasca.
Au dus la dulap scaune, s-au suit pe ele si au dat de cutii incuiate. De cine le incuie aia, daca nu de ei ? Situatia asta trebuie sa se sfarseasca. E de netolerat. Te pupa toata ziua cu ipocrizie si ascund de tine tot. Vreau sinceritate si lucru pe fata, ori totul, ori nimic.
Un zgomot de explozie a venit de sus si un vaiet cu tipete a izbucnit.
—Unde sunt copiii? a intrebat tatutu.
—Adineaori erau pe aci, nu stiu unde s-au bagat, a raspuns maicuta, inspaimantata.
Au dat fuga din doua partf pe scari, si un spectacol dramatic s-a desfasurat dinaintea lor, in dormitor. Dulapul cel mare, cu patru dulapuri, era rasturnat peste Mitu si Barutu, si a trebuit o jumatate de ceas ca sa poata fi scosi de subt daramaturi, din haine, din rufarie si ciorapi. Le cazusera in spinare, ca o avalansa de lucruri indracite, dulapul, si toate cutiile de lemn si carton s-au prabusit, lovindu-i fiecare cu un colt undeva. O umbrela il nimerise ca un cioc de barza pe Barutu in ceafa si facatorul de rele zbiera afirmand ca l-a „omolat".
A fost prima revolutie adevarata din familie, si ranitii tratati la infirmeria gospodariei cu frictiuni si oblojeli, s-au dezumflat abia dupa patru zile, cat a durat si asezarea lucrurilor la loc. Numai ridicarea dulapului in picioare a tinut o jumatate de zi, demontat cu surubelnita si montat bucata cu bucata.
Modest si lingusitor, Barutu s-a asteptat si la o bataie pe nadragi, dar maicuta l-a crutat, multumita ca dulapul l-a prins inauntru si nu l-a strivit.
—Nu ma bati, mamico? a intrebat Barutu.
—imi pare bine ca e cel putin constient si logic, a zis tatutu, ca un infumurat.
in imprejurarile cele mai grele el spune vorbe umflate, tot ca sa-si ascunda gandul de ei.
—Lasa ca te-a batut el, Dumnezeu, a raspuns maicuta.
Va sa zica, si Dumnezeu are o intelegere cu ei... Nu mai e in viata asta nici o libertate. Cand nu te vede ca te strecori binisor pe scara tatutu, se tine dupa tine Dumnezeu. Nu mai poti nici sa sufli de atata camarila. Ce-i atunci Barutu? Jucarie si bataie de joc?
Procesul s-a judecat dupa ce au fost scoase pansamentele. La picior, Barutu a ramas cu o zgarietura adanca. Buricul unui deget i-a ramas muscat de O caseta, in care si-l varase ca sa ridice capacul. Fusese scos de subt boarfe cu degetul prins in deschizatura de metal. Flagrantul delict era evident: voia sa forteze capacul, dar nu l-a ajutat Dumnezeu, care tine cu parintii. Cum vrei sa mai aiba o parere buna copiii despre el, cand face politie pentru aia?
La proces au fost citati si Colonelul si Tatana, si n-au lipsit din Curtea cu Jurati nici pisicile, admise in calitate de aparatori, intrucat ele, cateii si gainile sunt in solidaritate cu ei. Din motive insa speciale, in legatura cu intendenta, gainile, ratele si gastele, cu toate ca acuzatii cereau o larga publicitate a dezbaterilor, n-au figurat in instanta. Cocosul Ionita s-a marginit sa ia
informatii pe la fereastra, inaltandu-si un ochi pana la geam si comunicand poporului, din cand in cand, impresiile diformate, din sedinta. Colonelul s-a prezentat in uniforma si cu decoratiile pe piept. Vazandu-l ca si-a pus si pe „Mihai Viteazul" Barutu si-a dat seama ca se va petrece un lucru grav si a sfeclit-o. Mai ales ca unchiul Sesis, indiferent de zambetul lui, nici nu l-a bagat in seama.
—Nu te mai uita asa la mine, i-a atras atentia tatutu. E prea tarziu. Te-am dat la Curtea Martiala si vei fi judecat dupa Codul Justitiei Militare.
S-a ispravit, nu mai era nicio scapare. O sa-l manance ocna.
Pentru solemnitatea justitiei, acuzatii au fost tinuti in coridorul de la baie. Intrand in sala de sedinta, colonelul a tusit pentru pregatire, si sabia lui s-a lovit de pardoseala, de gresie, ca de o lespede grea de esafod. „E gata?" a zis, si a sunat din clopotelul cu care altadata era chemata la sufragerie Cati. „E gata!" i s-a raspuns. Aprodul care striga pe impricinati era soldatul de ordonanta al domnului colonel. O sa vada si el, Barutu, acum, ce-i un colonel. Nu mai e Sesis in civil, care il rasfata pe genunchi si pe care il tragea de cioc, cu o lipsa de respect tolerata binevoitor. O tresa groasa si trei subtiri: patru trese de aur. si epoleti. De sabie, nu mai vorbim. Se trage afara lunga, lunga de tot, si taie. Cu sabia asta domnul colonel a ucis la Marasesti o mie, mi se pare, de turci.
Soldatul a strigat pe intaiul acuzat. Vrea sa vie si Mitu. Nu se poate. Fiecare cand e chemat. Acuzatul e adus de soldat, cu ochii-n pamant. Nu s-a stiut cand venise si parintele. Astepta si el pe scaun la masa juriului. Toate autoritatile erau adunate. Vorbeste colonelul, cu condeiul in mana, fiindca se fac si acte.
—Ia mainile de la spate, stai drept si raspunde.
Barutu nu putea sa stea drept si sa-si ia mainile de la spate. tinea intr-o mana bilele si in cealalta un corn.
—Cum te cheama? a intrebat domnul colonel presedinte. Barutu s-a speriat. Unchiul Sesis a uitat cum il cheama.
—Barutu! raspunde taraganat Barutu.
—Ce nume e asta?... asta nu e nume de judecata... Spune cum te cheama legal!
Barutu s-a uitat la tatutu, dar tatutu nu se mai uita la el. Trage cu coada ochiului la maicuta, dar nici maicuta nu se mai uita la el. intoarce ochii la Tatana, dar nici Tatana nu se mai uita la el. Are de-a face numai cu Sesis, dar nici el nu mai e Sesis, e domnul colonel si domnul presedinte.
—Te-am intrebat cum te cheama si nu mi-ai raspuns. Raspunde.
—Nu stiu, raspunde Barutu, si o lacrima ii umple fiecare ochi, in fata marii singuratati in care se simte deodata izolat.
—Cati ani ai? Mai intreaba presedintele.
Se gandeste, descurajat. Nici asta nu stie. Dar isi aduce aminte ce a raspuns odata argatul Petre la aceeasi intrebare cand a fost angajat.
—Sunt batran, raspunse Barutu.
Neasteptatul raspuns a tulburat intr-atat auditoriul, incat, la un semnal al domnului colonel, acuzatul a fost repede scos afara si dus la baie, ca sa aiba vreme juriul sa rada.
—Cum iesim din incurcatura? a zis Sesis. Ne trebuie imaginatie.
Dus la baie, Barutu a plans langa Mitu, care a plans si ea vazandu-l ca plange.
—Ce ti-a facut, manca-te-ar mama? l-a intrebat Mitu.
—Sesis nici nu mai stie cum ma cheama, a gemut Barutu, simtind ca traieste o imprejurare care ii da dreptul sa fie disperat.
—Ai spus ca m-am agatat si eu de dulap? l-a intrebat Mitu.
—N-am spus nimic...
—Ai spus ca am cautat cerceii mamii?
Barutu tagaduieste, facand cu limba in cerul gurii un zgomot cum suge purcelul.
Apare soldatul.
—Sunteti chemati amandoi, zise soldatul. Barutu face loc soru-sii sa treaca.
—Intra tu intai, zise Mitu.
—Ba intra tu intai, zice Barutu. Eu am mai intrat o data intai. Ciorovaiala la usa sedintei face pe Sesis sa o deschida.
—Iar v-ati luat; la cearta? intreaba colonelul, care isi scosese sabia si chipiul. Abia ne judecam de dulap...
Fiecare din copii incepe o explicatie si nu se poate pricepe nimic.
—Stati jos! zice unchiul Sesis.
Barutu da fuga la maicuta si Mitu la tatutu. Solemnitatea a degenerat. Nu mai e nici masa in mijlocul odaii, nici juriul incremenit pe scaune. Ii vine lui Barutu inima la loc.
—Uite ce ne-am hotarat, zice unchiul Sesis. Nu va mai judecam, nu va mai pedepsim! (Copiii sar la el sa-l pupe.) Va dam voua cheile de la toate dulapurile. (Entuziasm.) Sa le tineti voi, la voi... Cand o trebui ceva din vreun dulap, umblati voi si scoateti voi tot ce trebuie.
Atunci, veriga dupa veriga si snop dupa snop, de prin buznare, de la cingatori si de prin cuie, cheile le-au fost puse gramada pe masa si date in primire: cheile din toata casa, cheile din toata curtea, de la pivinita, de la magazii, de la cotete, de la muraturi si de la bijuterii, de la lemne si de la haine, de la camara si de la rufarie, de la carbuni si de la dulapurile cu carti.
—De azi incolo, veti avea voi doi grija de toate si tatutu si maicuta or sa stea si or sa se joace. Voi faceti ceaiul, mancarea, voi puneti untul pe paine, voi o sa lucrati si o sa aduceti parale. Tatutu si maicuta au demisionat, si chiar acum se duc in curte sa se dea in leagan. Voi sa pregatiti masa, ca mancam la voi.
Gandindu-se mai bine, Mitu si Barutu ar fi preferat sa fie judecati si condamnati. Erau vreo suta de chei dinaintea lor si le examinau: unele gaurite, altele cu bold. Semanau unele cu altele, dar o strambatura deosebea cheie de cheie.
—Azi facem tot noi masa, zise maicuta. Voi, luati cheile si duceti-va la dulapuri. Vedeti ce-i in fiecare dulap, ca sa stiti, si pe urma le tineti la voi. Ia tu patru verigi si tu patru verigi.
Cam codindu-se, dar totusi bucurosi, copiii au incercat la toate dulapurile, si nici unul nu s-a deschis. Au luat cheile la rand si de-a-ndaratele, o veriga dupa alta veriga, au apasat in usi cu genunchiul, au scos limba, ca sa mearga cheile mai bine; degeaba. Au fost chemati la supa:
—La masa, copii!
Cate o veriga cu chei, una dupa alta, a fost adusa la maicuta pe masa, opt verigi pline cu chei mai lungi si mai scurte.
—Uita-le! a zis Mitu.
—Ti le dau indarat, a zis Barutu. Nu se potriveste nicaieri nici una.
Cheile
Aceasta pagina a fost accesata de 41990 ori.
