Amaraciuni
de Tudor Arghezi
In fiecare zi Barutu trebuie sa aiba o deceptie noua, constatand ca toate lucrurile merg de-a-ndaratele fata de sincerile lui dorinti. Fragilitatea obiectelor cu picioare si roti l-a uimit, si sensul intrebuintarilor, mereu contrariat de realitati, cere de la el o schimbare de principii. NU mai stie pe ce lume traieste , caci intre el si viata se interpun sistematic o vointa, un agent, o fatalitate. Cineva ii stramba proiectele toate.
S-a suit pe spatele scaunului, ca sa ajunga deasupra dulapului, unde se gasea vioara, si in loc sa dea de vioara cu mana, a dat cu fruntea si nasul de parchet. Aceasta incheiere s-a petrecut brusc, tocmai in momentul cand el isi ridica piciorul sa calce pe crestetul rezematorii. Cineva l-a imbrancit si a cazut. S-a uitat; nu era nimeni in odaie. A luat un bat ca sa bata scaunul si s-a nimerit cu batul in cap. Si cazatura i-a jupuit nasul si i-a umflat o buza. Cui sa se planga? Il certa toata lumea, de acord sa zbiere la el. Si ce suparator e accentul interogativ al mustrarilor! " De ce te-ai suit pe scaun? De ce te-ai intins la vioara? De ce ai cazut? De ce?". Totul incepe cu "de ce?" Bietul Barutu inca nu stie ca forma interogativa are sa se tie de el intai patru ani, apoi inca sapte ani si alti vreo cinci, in cazul cand o sa fie silit sa se faca persoana cultivata si sa imbratiseze o profesie intelectuala. Si pe urma tine toata viata.
Omul are simtul juridic dezvoltat, si ceea ce-l deosebeste de animalele, lipsite de suflet, este, pe langa cunoasterea de Dumnezeu, semnul intrebarii.
Barutu isi da seama ca omul e simplist si marginit si ca tot ce a putut el sa nascoceasca pentru mentinerea autoritatii lui, capatata prin injurie, a fost un ton rastit urmat de semnul intrebarii : o jumatate de doi, dedesubt un punct. In constrangerea raspunsului sta tot secretul dominatiunii acelor idioti cu par care se numesc tati si tatuti. Daca s-ar duce sa ceara sa fie frecat la vanataile buzei si ale sprancenii, intai nu l-ar mai pupa nimeni, si,al doilea, toti l-ar intreba "De ce te-ai suit? Nu ti-am spus sa nu te mai catari? De ce nu asculti?" Numai interogative! Ce palme ar trage el in dreapta si in stanga, daca nu i-ar fi mainile asa de mici si de caraghios imitate dupa labele tatutului si ale maicutii! O sa vie aceasta fericita vreme vreodata? Nu vine, Barutule, niciodata. Tocmai cand ar trebui sa ceara socoteala de un trecut intreg de intrebari, de racnete si de apasari, se face si Barutu tatut - si gata.
Si ce lesne se fac baietii tatuti! Vezi o fata cu ochii lungi si cu o migdala de fildes in coltul gurii surazatoare, te incurci in genele ei intoarse, o iei in brate si o faci maicuta. Si iar vine, vorba aceea, barza, pe care Barutu incepe sa o cam banuiasca, si iar vin Barutii mici si Mitucii, si comedia cu scaunul si vioara se repeta, si se repeta, la fel, si interogatoriul...
A voit sa taie el, cu furculita si cu cutitul lui, capatate de la bietul tata-mare, care a murit, o aripa de pui, si a sarit farfuria tocmai dincolo de masa, manjind paretii cu o flegma mare de sos, ingrosata cu tocatura de morcov. Ce scandal! S-a rasturnat paharul cu sifon peste piper! S-a repezit toata familia sa micsoreze accidentul! Si a iesit o porcarie! Maicuta isi curata fusta de matase, pe care o imbracase pentru intaia oara atunci, si tatutu se scutura de morvocii si taieteii din cravata, intinzandu-i pe jiletca si maneci. Maicuta zbiera "Nemernicule! Ce sa ma mai fac eu cu tine?" Si daca n-ar fi fost tatutu, care isi desfacea cocariile din mustata, zicand "Nu e nimic, s-a intamplat!" chestiunea s-ar fi ispravit cu un macel.
Altceva. Cu cele mai bune ganduri, Barutu a gasit un ciocan si un cui si a dorit sa bata cuiul in oglinda dulapului si nici n-a intrat... Ba, ce emai mult, s-a crapat toata oglinda ca de trasnet, in zigzag, de-a curmezisul intre colturi.
O isprava atat de mare nu se putea acopeir cu nimic. Barutu a cerut, pe sub ascuns, la bucatarie, un dop si o sfoara, ca sa dreaga oglinda, insa nu a izbutit, el fiind un baiat prea mic. Mijloacele lui industriale, afara de cui si ciocan, sunt reduse. El nu are strung, nici rindea, nici fierastrau, nici fier de tinichigiu; are numai scuipat, si cu scuipatul n-a facut isprava. A uns oglinda, si nu s-a lipit. A lins-o cu limba. Cand s-a uitat in oglinda i se parea ca e taiat in doua si ca are o pareche de nasuri si patru buze. A chemat si pe pisica sa-l ajute, fiindca pisica stie multe si stie sa prinza si soareci, fara cursa, si nici pisica nu stia mestesugul ce i s-a cerut.
De aceea, Barutu s-a hotarat sa fuga intr-alta odaie, ca sa nu stie nimeni ca el ar fi trecut prin incaperea cu oglinda, si acolo s-a pus ca coasa la masina, pana ce a incurcat atat de serios ata pe dinlauntru, ca talpa masinii nu a mai vrut sa calce, si roata s-a intepenit.
Barutu a fost prins tocmai in biroul lui tatutu, unde rupsese penitele si creioanele cu o placere accelerata, tocmai cand destupa sticla de cerneala ca sa incerce cum curge pe postav.
Sa nu-i mai aducem aminte ce a urmat. Sa-l lasam in coltul unde l-a pus maicuta, cu botul in parete, numindu-l cum e mai rau : canalie, sclerat si talhar.
Amaraciuni
Aceasta pagina a fost accesata de 9077 ori.
