Un veac s-a scurs, si impreuna
de Tudor Arghezi
Un veac s-a scurs, si impreuna,
Lungiti subt un capac de piatra
Ne crede morti intreg pamintul.
Ah, de-as putea sa-mi las mormintui.
Si lumei care vesnic latra
Sa-i strig ca totul e minciuna!
Un veac.
Iubita mea, de cind
Am adormit culcati alaturi!
Fu dulce cupa cu venin!
Ne-a-nchis destinul in sicriu
Ca doua pagini puse-alaturi
Subt o prunela lacramind.
Simtiram carnuri, oase, scoase,
Cazind in jurul nostru rupte.
Acum, trintita linga tine.
Cupola multor clipe line,
in urm-atitor vane lupte,
Zimbeste lantului de oase.
Suris amar si fara preget
incremenit pe-un lant de dinti,
imi dai fiorul unor zimti
Ce-mi trec pe frunte ca un deget
Si cit as da sa vad ca minti
Chiar azi, cind stiu ca nu mai simti!
Enigma searbada si rece,
Din tine nu-nteleg nimic.
Sa vad in tine nemurire?
Un ris ironic care trece
Si el, ca toate, spre nimic,
Ori un simbol de fericire?
Ah! stiu,
Iubita: lumea-ntreaga
Acelas trist sfirsit il are,
Sintem si noi la fel cu ea?
Mai e vreun fir care ne leaga,
Sau peste toate-o luminare
S-a stins, si-un glas de cucuvea?
Ghicesc ca buzele-ti sint rupte
De-atitea horde blestemate.
Ca nervii tai sint rosi de viermi.
Ridica-ti pasii, largi si fermi,
Arata-mi stelele curate
Din negru-abisurilor supte.
Oh, de-ai ramas aceeas
Lie, inalta-ti fruntea, palid vals
- Dar daca visul meu e fals?
Dar daca totu-i nebunie?
Un veac s-a scurs, si impreuna
Aceasta pagina a fost accesata de 2401 ori.
