Strigoi pribeag
de Tudor Arghezi
Dintre vrajmasii tai mai nempacat,
Unul atine drumul la tot pasul,
Mai ticalos ca toti cati n-au crutat
Ca te-ai nascut, nici pintecul, nici ceasul.
Sloboda iese luna din pamant,
Si-n roua ei trasare noua floarea,
El nu putea sa uite lucrul sfant
Si-l tulbura jignit asemanarea.
iti da tiptil ocoale de dihor.
Ti-ar otravi odrasla si ti-ar pune
Foc in parul, in staul si pridvor,
De nu si-ar teme mana de taciune.
Ai fi putut sa ti-l agati de sea.
Si roibul sa-l tarasca tarna oarba
Cu funia-nnodata de grumaz, asa,
Pan' la tocirea oaselor de iarba
Dar noaptea-n vis, printre strigoii reci,
Vine smerit, si soapta lui blajina
iti face rugaciune sa-l dezlegi
Si sa-l mangai cu mila si lumina.
Si cand, a doua zi, te-nfrunta iar,
il lasi sa scuipe bale si scapau,
Pentru ca stii ca sufletu-i murdar
Se indoieste si ca-i pare rau.
Strigoi pribeag
Aceasta pagina a fost accesata de 2384 ori.
