Sfarsitul toamnei
de Tudor Arghezi
O! cine-ar zice ca pe-aici
Au fost vreodata flori,
Privighetori,
Si carti citite cu ochi mici.
In care latele panglici
Intorsu-s-au de-atatea ori?
Si totusi, furam doi mai ieri,
Stransi brat de brat, gangavi,
Ca doi bolnavi;
Si-n leganarea celor seri
Subt plopii negri si severi,
Blanzi si supusi ca niste sclavi.
Sa plec! de-acuma sunt strain
Pe unde fura tei,
Plesuvi si ei!
Ceva ciudat, ca un destin
Ma-mpinge sa ma-ntarzii prin
Cazuta frunza din alei.
Aici, unde-a murit trecutul,
Ma plimb ca-ntr-un mormant,
In care sunt
Legat s-ascult cum tace lutul,
Pe cand in suflet toarce mutul
Regret, infasurat in vant.
Sfarsitul toamnei
Aceasta pagina a fost accesata de 4003 ori.
