Psalm II
de Tudor Arghezi
Ruga mea e fara cuvinte
Si cantul, Doamne, mi-e fara glas,
Nu-ti cer nimic. Nimic ti-aduc aminte.
Din vecinicia ta nu sunt macar un ceas.
Nici rugaciunea, poate, nu mi-e rugaciune,
Nici omul meu nu-i poate omenesc.
Ard catre tine-ncet, ca un taciune,
Te caut mut, te-nchipui, te gandesc.
Ochiul mi-e viu, puterea mi-e intreaga
Si te scrutez prin albul tau vesmant
Pentru ca mintea mea sa poata sa-nteleaga
Nengenunghiata firii pe pamant.
Sageata noptii zilnic varfu-si rupe
Si zilnic se-intregeste cu metal.
Sufletul meu, deschis ca sapte cupe,
Asteapta o ivire din cristal,
Pe un stergar cu braie de lumina.
Spune tu, Noapte, martor de smarald,
In care-anume floare si tulpina
Dospeste sucul fructului Sau cald?
Gatita masa pentru cina,
Ramane pusa de la pranz.
Sunt, Doamne, prejmuit ca o gradina,
In care paste-un manz.
Psalm II
Aceasta pagina a fost accesata de 8923 ori.
