Pribegie
de Tudor Arghezi
Pribeag prin noaptea lunii, nelinistea ma fura.
M-am intilnit cu mine
Ia cite-o cotitura.
M-am despartit in doua cu-o pravila-nteleapta:
Unul colinda lumea si celalalt asteapta.
Ce-astepti intre morminte de piatra si statui ?
Vorbirea si cuvintul din urma-al nu stiu cui.
S-a luminat de ziua, ce faci ?
Nu stiu ce fac. imi suna parca ceasul, lasati-ma sa zac.
La mine asteptarea-i a trimbitii din porti.
Ma voi scula odata cu cei raniti si morti.
N-ai auzit cintarea sunind in alaute ?
Aud o alauta: cintarea nu se-aude.
Veni in goana calul sa ne aduca veste.
As vrea sa mingii calul ca vine din poveste.
De cind te-astept e-o viata, tu calule, sa vii.
Eu nu mai stiu povestea.
Tu poate o mai stii.
Ar fi ca o poveste de noapte-ntr-un proverb.
Eu mi-am ales de stema pe steagul meu un cerb.
Hai, calule,-mpreuna, sa colindam odata
Prapastiile negre din culmi si lumea toata.
Pribegie
Aceasta pagina a fost accesata de 3097 ori.
