Potirul mistic
de Tudor Arghezi
Iata-l cuprins in singura lumina
Ce-o altoieste cerul pe pamint.
De linisti mari cararea lui e plina
Si pasul lui e tinar, drept si sfint,
Precum ar fi al codrilor de stele
Cind s-ar miscat din loc, si-n mers
Pastorul alb, ivindu-se-ntre ele,
Si-ar face drum, pascind prin univers.
L-asteapta-n zari talazele de fier:
Nestrabatuta lor intunecime -
Ce bat zagazul limpedelui cer
Cu spaima, hotarire si cruzime,
E o statuie de-ntuneric sfintul,
Si ochiul care sa-l patrunda
Nu l-a nascut din lutul lui pamintul,
Ca sa-l ridice peste el si unda.
Amfora,-n jur cu-o antica pictura
Ce-si aminteste-n murmur c-a ramas
Plinsul de umbra pin' la gura,
Vas tamiios, pe-un fost iconostas,
Du-te, purtata-n soare cu mindrie
Pina acolo unde-s zori de seara,
Si varsa-te in bezna cenusie
Intreaga, linistita, solitara.
Potirul mistic
Aceasta pagina a fost accesata de 2487 ori.
