Omul meu
de Tudor Arghezi
Mi-ai dat un trup si mie, inalt si zvelt, de floare.
Ca fragile de fraged, usure si plapind,
Dar ridicat spre ceruri si-mpiedicat sa zboare
Se leagana-n calciie, voind si incercind.
Fusese parca gindul, desprins, iesind din huma
Sa-i faci un drum spre stele, in care-i oglindit.
Caci nu-nteleg faptura, un joc a fi din gluma,
Cind talpa de tarina si lui i-ai dezlipit.
M-ai fi uitat mai bine legat de-o radacina,
Sa ma pravale timpul, trunchi putred, peste ea.
Si candela pribeaga-a scinteii de lumina
Sa nu mi-o duc purtata de vint din stea in stea.
Ma zgirie si spinul si cremenea si fierul,
Si rabd in veac ispita vicleanului meu vis.
La ce mai foloseste fapturii giuvaerul
Ce scapara-n cutia in care l-ai inchis?
Omul meu
Aceasta pagina a fost accesata de 2959 ori.
