Nicio silaba-ntreaga
de Tudor Arghezi
Nici o silaba-ntreaga nu se rostea pe lume,
Caci nu-ti gasesti graiul legat si priceput,
N-aveai nici loc, nici tara, nici neam si nici un nume;
Din vremuri de vremi fusesesi gangav, pribeag si mut.
Era, sopteste cartea, la inceput cuvantul,
Purtandu-se pe ape, ca negura, razlet;
De se-auzea un tropot, cuvantul era vantul,
Calare pe vecie si vesnic calaret.
In ceasul ultim, umbra din lume se va srange
Din sufletele toate, la timp necunoscut,
Din oamenii cu aripi, din oamenii de sange,
In negura-ntocmita din nou de la-nceput.
Vor mai ramane insa, in noaptea adunata,
In pestera adanca a hacsului semn
Despre ce-au fost puterea si lupta de-altadata?
Macar o amintire, macar crestata-n lemn?
Macar cat mai adie in unda calatoare,
Fara sa simta-n zarea, inchisa din apus
Cu porti de fier stramptate, cu munti si stavilare,
Macar cat oglindirea artarilor de sus?
Din plamadirea noua a smarcului cu ceata
Se va starni, pesemne, fierbinte, iarasi viata.
Nicio silaba-ntreaga
Aceasta pagina a fost accesata de 2506 ori.
