Nascocitorul
de Tudor Arghezi
Ai nascocit pe-ncetul uneltele, cu care
Ti s-a facut mai dirza vointa si mai tare.
Cind te crezusesi tocmai mai subred si mai mic,
Atunci ti-ajunse bratul molatec mai voinic.
Tot ciutind zadarnic si incercind aiurea,
Ai nascocit taisul, cutitul si sacurea.
Vicleanul fierastrau,
Tovarasul si soarecele tau,
Care-si strecoara firul ca luciul de oglinzi
In curmezis, prin codri, si ii despica grinzi,
Si secera pe care, in arsita, Maria
O duce-ncovoiata cit tine-n zari Taria.
Venise de cu noaptea, cu luna prinsa-n plopi,
Si se intoarce seara pe carul nalt de znopi.
Ai nascocit odata
Si o nimica toata,
Cit ghimpele, saracul,
De mic si iute : acul ;
Si harnicul nimica, vioi ca o lacusta,
Se-nghesuie si-alearga pe marginea ingusta
Si-mbraca omenirea de miile de ani :
O scula geniala, cinci ace la doi bani.
Ai nascocit si ata, matasea de paianjen,
Cu care coase acul pe Gange si Teleajen.
Ai nascocit faina si piinea tuturor,
Ca sa ajungi de piine gonit si cersetor,
Crimpeiule de viata, un rob, un muritor.
In petecu-ti de tara, impotmolit, sfruntata
Si indrazneata minte a nascocit si roata ;
Nu mai socot burghiul, cazmaua sau lopata,
Fringhia, sirma, lantul, cu care, prins de legi,
Ai izbutit catusa de fluiere sa-ti legi.
Ai nascocit si luntrea, sa umbli pe ghicite,
Si-n marea cu talaze si valuri razvratite.
Primejdia te cere si-o cauti, orisiunde
Ghiceste ca te pindeste si banui ca se-ascunde.
Nascocitorul
Aceasta pagina a fost accesata de 9269 ori.
