Mai sus
de Tudor Arghezi
Astamparata foamea si ispasita truda,
Un neastampar altul iti intetise ciuda.
Simtindu-si istetimea, navalnica sa-nvete,
Ea se-ncepea-ntristata si se sfarsea-n tristete.
Umblai sa stii ce tace si ce nu se arata,
Aproape-nchipuite prin ceata cateodata.
Razbirea la lumina nu-ti mai era de-ajuns,
Dupa ce-ai stat ca lupii si iepurii ascuns.
Ravneai mai sus cu mintea decat era datoare
Zvacnirea unei schite, facuta de-ncercare.
Te tulbura naluca trecand, ti-era urat
Ca unui fara vlaga ostean posomorat.
In linistea fapturii erai nelinistit,
Uitandu-te cocorii ca zboara-n asfintit.
Desi trezit si slobod, te framantai ca ti-s
Si zilele-ncalcite in restul unui vis.
De altfel, marginirea-n vremelnica durata
Iti e de-atunci ramasa si astazi masurata.
O zi erai mai ager si alta mai amar:
Aveai otrava-n tine, de-atunci, de carturar.
Trecuse parca timpul de partea ceealalta.
Parca traisesi moartea cu viata laolalta.
Mai sus
Aceasta pagina a fost accesata de 2929 ori.
