La stele
de Tudor Arghezi
Daca ce spune cartea, din vechi, e-adevarat,
Ca esti din framantarea taranii cu scipat,
Batjocora-i platita cu varf si razbunata.
Nu trebuia sa cugeti, tu, vierme, niciodata.
Atoatefacatorul de rapi si de izvoare
In temnita fiintei te-a-nchis intre zavoare.
Tu trebuia sa suferi, sa rabzi cumplita lege,
Ca omul, ca si piatra, sta sterp si nu-ntelege:
Ca intr-o trebuinta si alta, de jivina,
Sa nu-ti razbeasca firea, din pantec la lumina,
Sa fii o burta numai, un zgarci care se-arunca,
Si sa asculti orbeste de streche, la porunca.
Sa-ti amagesti mahnirea si dorul de-a pricepe
Cu ce-are armasarul mai crancen intre iepe.
Adevarul lumii avant de inceput
Porni din ziua-n care, trezit, ai priceput.
Cel ce facuse lumea, Iehova sau Satan,
Nu prevazuse mintea si-n minte un dusman,
A scaparat un fulger din cazna si-ntamplare
Si fu decat si stanca si legile mai tare.
De vreme ce modelul putuse-ntreg sa scape,
Nesfasiat de fiare, nemistuit de ape,
De-acu paseste ager ca ti-a ajuns totuna
De te-or gasi mania si prigoni furtuna
Si trasnetul si marea, si crivatul, sa piei;
Te vei lupta prin timpuri cu zeci de dumnezei,
Ingramaditi pe tine si poruncindu-ti: "Crede",
Sa-ti fure giuvaerul ascuns, ce nu se vede.
Intr-un avant salbatic te-ai dus pana la stele
Si te-ai intors, aprinsa, cu una dintre ele.
Ca mana iti arsese cu care-ai scormonit
In jarul alb din campul de sus, esti rasplatit.
Ai pus-o sa rasara, sa-ti arda-n vatra goala.
A fost, biruitoare, intaia ta rascoala.
La stele
Aceasta pagina a fost accesata de 8033 ori.
