La popice
de Tudor Arghezi
O palma grea i s-a lipit pe gura.
In crestet pumnul puse-o lovitura.
Bocancul ii ajunse pina-n mate.
O clipa, vazu numai stele si ate -
Si sovai pe un calcii.
"A! vrei sa birui si ai dat intii!"
Se-ntepeni din umeri, din barbie,
Spinarea piatra si-o facu. Ce-o fi sa fie!
Sumuse mineca si scoase
Doua brate cu pulpele groase,
Scrise cu slove si horbote albastre,
Dirdiia podina subt mesele noastre.
Ceasul se facu infricosat.
Lungindu-se scurtul, cel lung s-a cocosat,
Si furnicau toti ochii, fierbinti.
Ina un pumn! Dar fu primit in dinti,
In ascunzisul coltilor ciinesti.
Si zdrelit ca de dalti, la desti.
Daca-ncepe ghiontul sa te doara,
Lungule, ne faci de ocara.
O saritura inapoi:
Venea scurtul, vilvoi,
Ca un arici, hotarat sa infrunte
Vijelia namilei din munte.
Scurtul l-a si muscat
De musteata
Si a scuipat.
Singe din ea, cu matreata.
-"Puneti mina, ma! Veniti incoace!"
-"Lasa, ba! ca bine-i face!"
Scurtul ii sfasiase buza celui lung.
Acu-i acu! Se mai ajung.
Se mai lovesc, se-mpung.
Lungul se pravale. Il izbi si-n beregata
O margine de gheata.
Se scoala-mpleticit
Si pune mina pe cutit.
La o parte, faceti-le loc!
Dar lungul nu are noroc,
Caci scurtul, jerpelit si ramas in camase,
Il rupe de boase.
Si toata pricina
Fusese Gherghina.
La popice
Aceasta pagina a fost accesata de 5629 ori.
