Fiara marii
de Tudor Arghezi
Te iata iaras singur, in luntrea cit o scoica,
Luptind in fundul zarii cu norii mari din cer
Si leganat de mare, de fiara, ca de-o doica,
Si nabusit in cintec de titele-i de fier.
Talazele-adunate cu bezne, serpi si rime
Si-n gloate ghemuite, fanaticii limbrici
Te urmaresc: izbinda si lupta sa-ti darime
Findca putusi furtuna cu fruntea sa despici.
Deasupra muncii tale incet biruitoare
Vegheaza-n toata lumea un singur strop de stea,
Ca un paianjen carea pogorit din soare
Ca-n trecerea viltorii zalog si scut sa stea.
Te iata prins de vinturi. Stihia nu te cruta.
Ca-n vremea cind, lipsindu-i si luntre si lopeti,
Omul era bolnava si palida maimuta,
Infricosata-n fata cerestilor pareti.
Departe esti, departe, ca fluturii ce-si lasa
In ramuri cristalida, din piersicul natal,
Departe foarte, frate, de sinteti si de casa,
Gonind intreg oceanul, strain, din val in val.
Unde se duce singur, urzit in marea deasa?
Fiara marii
Aceasta pagina a fost accesata de 3228 ori.
