Fabula
de Tudor Arghezi
Robul neputand, pe vremuri, sa cracneasca, frant in jug,
Fara ca sa fie-n targuri spanzurat ori pus pe rug,
Totusi, fiindca trebuinta de-a carti e omeneasca,
Cuteza, ascuns in pilde, ticluit sa se rosteasca.
Strecurata-ntre durere, lege si faradelege,
Pilda fiecare dupa mintea lui o intelege,
Incat, mai intortocheata in urzeala ei oleaca,
Nu mai atata stapanul si-ncepea si lui sa-i placa
De altfel, si chiar mustrarea ce i-o face inteleptul
Vine mai frumos carmita decat otova, de-a dreptul,
Si se cade si blestemul, pentru cat mai mult folos.
A fi spus si scris frumos.
Pilda, fabula, zicala, znoava, haz si ghicitoare
Au slujit sa-i mai mangaie omului de tot ce-l doare
Insa fabula-i ol pilda-n care omul, cum o face,
Pune a vorbi pe fata-n locul lui pe dobitoace.
Si cu toate ca nu schimba lesne raul aratat,
Povestind, de o cam data cugetul ii e-mpacat
Prefacandu-se pe sine-n fiara, oaie sau maimuta
Nu-si mai iarta nici stapanul, nici pe sine nu se cruta.
Lupul, mielul, leul, manzul, caine, soarece, pisoi
Stau in fabula, de sfada, ca la teatru, cate doi.
Cel mai tare-l gatuieste pe mai slabul, cel mai des;
Cel putin asa, pe timpul, era talcul inteles.
Puricand letopisetii slovelor, din fir in par,
Fabula e nascocirea unui rob, intr-adevar,
Grec nestiutor de carte, zdrenturos, urat si schiop,
Se chema cu o porecla si i se zicea Esop.
Banuiala, in greceste, care-ncearca sa te prinda-i
Ca te vezi, dupa porecla, in Esop ca in oglinda.
Dar pe cat era de slut,
Pe atat desteptaciunea il facuse mai temut.
Vezi ca mintea si gandirea, fie veacul cat de prost,
Au avut intotdeauna-n lume cat de cat un rost,
Caci ca pila, amandoua rod si lanturile grele,
Care se desfac pe-ncetul, slabe ca niste curele.
Cu o vorba scaparata, ca din bici, intr-o scanteie,
Plasmuirile lui repezi aveau toate cate-o cheie.
El ajunse-o marfa vie, si, din bici in bici, vandit
Ca un cal si ca o vita, o lua iar de la-nceput.
Cocosat, pipernicitul era ieftin la cantar.
Un cumparator, o data, il pusese bucatar.
Ca stiind in slutul casei cata minte se ascunde,
A crezut c-asa mai lesne, incurcandu-l, sa-l infunde.
Deci, ii porunci s-aduca ce-i mai bun si dulce-n lume,
Pregatind ospat de prieteni intr-o zi din an anume.
El aduse limbi, din piata, numai limbi, in cosuri pline.
Si mancand tot limbi mesenii, erau gata sa lesine.
-"Ce-i mai dulce decat limba? - zise robul. -Ea mangaie,
Farmec da si multumire, proslaveste si tamaie. -
La alt praznic, nu stiu care, l-a chemat stapanul iar.
-"Sa-mi aduci acum, - ii spuse, - ce-i mai rau si mai amar.
Si Esop tot limbi aduse, raspunzand ca, si suava.
Nu se pomeneste-n lume mai a dracului otrava.
Fabula de-atunci incoace s-a largit cu toate-acestea,
Sora geamana cu gluma, pacaleala si povestea,
Si o mai largim, cu voia cititiroului si noi.
Adunand in cusatura cateva altite noi.
Intr-o fabula dibace, adevarul, din belsug,
E tesut in furmusetea graiului, cu mestesug.
Poate fi cand poezie, cand suras, cand piscatura.
Dupa cum se-ntoarce acul si izvoadele te fura,
Altadata-n captuseala, pe furis, de azi pe fata.
Fabula cu care-ncepem tine locul de prefata.
Fabula
Aceasta pagina a fost accesata de 10722 ori.
