Din pesteri
de Tudor Arghezi
Sint un scolar, intirziat in vreme,
Si care-ncearca pana si se teme.
Obisnuit, din matca si din vatra.
Cu un condei de haschie de piatra.
Cind cautam in cerb si in mistret
Zgirieturi pe stinca, nu eram istet.
Nu ma chema nicicum si nu stiam nicicit
Si nu-mi era de mine sfiiala si urit.
Nu ma silea nimic sa vreau sa-nvat,
Ca sa am dreptul la un ham si-un hat;
Cirlanului din suflet, copitele bolnave
Puteau atunci sa-i zburde in larg, fara potcoave.
As vrea sa fi ramas ce-am fost.
La pestera cu turle de piscuri, mut si prost,
intr-un tarim pustiu, cu
Dumnezeu,
Noi singuri intre vulturi si zimbri, el si eu.
S-ar mai putea vreodata, pe hirtie.
Ca mina mea cu cremene sa scrie
Un caprior inalt, fecior si ciut,
Ca mesterul salbatec, nestiut?
Din pesteri
Aceasta pagina a fost accesata de 2330 ori.
