Din nou
de Tudor Arghezi
Din nou strabate iarna, intocmai ca-n trecut,
Cu-aceleasi obiceiuri, mereu nestramutate!
Ostrete pana-n ceruri, miresme piparate,
Movili de crizanteme si-un vant ce-a mai batut.
In ulitele-nalte, e noapte ziua-ntreaga
Si umbra, suvenire din vremea-ncetei luni,
Se risipeste, parca, din carul cu carbuni,
Ce trece tras de-o gloaba normanda si beteaga.
Senina-n imitarea-i eterna, rece, goala,
Si silitoare, iarna, ca un scolar supus,
Aplica-ntotdeauna, strict, regula de sus,
Cuminte, multumita de-a fi gramaticala.
Cat timp macar gandirea n-o vrea sa se dezvete
In mijlocul acestei corecte repetitii
Pentru-ngrasarea ierbii si altoitul vietii,
Si sa renunte-odata la doruri si tristete?
Copacii insa uita de flori si relief,
In ceata-ntinsa, sura, din spatiu; deopotriva,
Tamaie pentru frunze si pentru morti coliva.
Par inceputi pe-o strofa de lana, pe gherghef.
Poetul strans in casa, pe piscul dintre hornuri
Intarzie-n mandria tacerii, solitar.
Viseaza pentru Domnul cu dulce in zadar
Si se hraneste zilnic cu ceai si doua cornuri.
Baiete, ai un cufar de foi si de caiete.
Da groaza la o parte, citeste-le din nou.
E timpul ca la cornuri s-adaogi si un ou
Si un potlog ca lumea, carambilor la ghete
Din nou
Aceasta pagina a fost accesata de 2168 ori.
