Ce plangi?
de Tudor Arghezi
Ce plangi, copilul meu? Ce-ti are
Sufletul? Te doare?
Senina ca un bob de roua,
Ar fi ca o podoaba noua,
Dar e o lacrima de turburare
Si mai cu seama locul ei ma doare.
Eu, lacrima, de tine-o am ascuns,
Caci lacrimile nici nu-ntraba, nici nu au raspuns.
Teama mi-a fost de lacrima ta, fata,
Si ea s-a si ivit neasteptata.
De unde a putut sa-nmugureasca?
Pricina ei o simt ca-i pamanteasca.
Dintr-un nisip, dintr-un prundis, dintr-un namol.
De nu as da de urma ei in gol.
Cand a-nceput si lacrima de vita,
Ai plans si tu, suava mea domnita,
Si n-am avut sa banuiesc prilej
Ca s-a ranit o ramura de vrej.
Ma doare ca-i sosita vremea lor,
A gandului si-a lacrimilor,
Fara sa vad ca fragedul san mic,
Creste tiptil in cuibul lui de borangic.
Obrazul sarutat de mine,
Acum primeste lacrima, mai bine.
Vioaia pleoapa, deodata trista,
Cata la drum si tace in batista.
Papusile, povestile, cum au trecut
De n-am stiut si nu am priceput?
Ce plangi?
Aceasta pagina a fost accesata de 2358 ori.
