Belsug
de Tudor Arghezi
El, singuratic, duce catre cer
Brazda pornita-n tara, de la vatra.
Cand ii privesti impiedecati in fier,
Par, el de bronz si vitele-i de piatra.
Grau, popusoi, sacara, mei si orz,
Nici o samanta n-are sa se piarda.
Sacurea plugului cand s-a intors
Ramane-o clipa-n soare ca sa arda.
Ager, otelul rupe de la fund
Pamantul greu, muncit cu dusmanie
Si cu nadejde, pana ce, rotund,
Luna-si asaza ciobul pe mosie.
Din plopul negru, razimat in aer,
Noaptea, pe sesuri, se desface lina,
La nesfirsit, ca dintr-un varf de caier,
Urzit cu fire de lumina.
E o tacere de-nceput de leat,
Tu nu-ti intorci privirile-napoi.
Caci Dumnezeu, pasind apropiat,
Ii vezi lasata umbra printre boi.
Belsug
Aceasta pagina a fost accesata de 5116 ori.
