Agate negre (41)
de Tudor Arghezi
Astazi, soarele, prin ceata
S-a nascut din haos, mort,
Pe-nserata dimineata
Cenusie ca un cort.
Pe cind sufletu-mi coboara
Melancolic pe-amintiri -
Ca o pulbere usoara
Cu bolnave licariri,
Peste mobile din care
Se desteapta musc trezit,
De pe foi ce-au putrezit,
Prin unghiere de sertare;
Orologiul, ploaia-n urma,
Si cu inima-ntr-un ritm
Bat secundele ce-n turma
Nencetat au murit.
Si ce liniste se-asterne!
Si cum sufletul se-aude
Scuturind din aripi ude
Peste brumele eterne!
Dintr-a mea singuratate
Las in voie vremea vie,
Si cum nimeni nu ma stie
Printre veacuri sfarimate
Pribegesc ca o stafie.
(Linia dreapta, an. I, nr. 5, 15 iunie 1904)
Agate negre (41)
Aceasta pagina a fost accesata de 2280 ori.
