Trisca
de Tudor Arghezi
Un biet plugar, odata, sa-l sufli, sa-l dai jos,
Isi injghebase-o trisca si fluiera frumos.
Sta-ntr-un bordei, departe, la marginea de sat,
Dar se-auzea cum cinta din fluier, suspinat,
Din cobza si din flaut, din frunza si din dring,
Cintau demult si altii cind horele se string,
Dar nu iesea din scula niciunui natarau -
Atit alean de suflet si leac de ceasul rau.
Treceau pe la bordeiul, ascuns acolo-n bozii,
Si teferii si raii, fireste, si nerozii,
Si ramineau s-asculte, tacuti si dusi cu ginduol,
Cum isi purta el ghiersul, din fluier desfacindu-l.
Cind graurul, cind mierla, cind cucul, cind prigorul
Si zvonul ciorcirliei isi luau din fluier zborul,
Si parca p padure intreaga, la raspinte,
Din ulmi, din fagi si paltini se ridica sa cinte.
Veneau si lautarii orasului, trimisi
Sa prinda tilcuirea cintarii, pe furis.
Caci fluierul trecuse de sine si, amara,
Avea in el si voice de om si de vioara.
Si glas de vint si vaiet de holde si de ape,
Si geamatulfurtunii cind fulgera pe-aproape,
Si grindina si traznet; taceri si presimtiri
Urzeau paianjenisul rostirilor subtiri,
Incit ascultatorii, din cimp si de la stina,
Scapau si tita oii si secera din mina,
Cind l-auzeau din munca, nauci si luati din lume,
La nunti si la botezuri, la zilele de nume,
Cintau, sa se-mpleteasca, tot soiul de unelte,
Adinc, molii si zvelte;
Ele cintau pe plata si luate cu chirie,
Iar el, in dorul lelei, golan fara simbrie
Si n-avea nici camasa, opinci intregi si cioareci,
Si prapadit, in zdrente, parea mincat de soareci.
N-avea nimic pe vatra, de-abia un fir de soare,
Dar n-avea nici suspine si doine de vinzare,
Ca harul nu se vinde
Pe bani si pe merinde.
Te temi sa pipai banul cind crezi ca nu-i a bine,
Si harul, ai credinta, ca e strain de tine.
Ii ajunsese faima triscarului departe,
La stiutorii scripcii si mesterii de carte,
Si au vent sa-i vada cu ochii, la bordei,
Boierii meseriei de cintec si condei.
Ii zisera, gasindu-l: -"Prea bine, dar ce cere
Sa nu ne pierdem firea si punctul de vedere,
Sint pravile si dogme, si, fara de-ndoiala,
Nu ti-e iertta sa fluieri din buze, fara scoala.
Orice privighetoare si mierla recunoasca-l,
Cum l-am primi sa cinte pe insul fara dascal,
Fara hirtii semnate, cu numar, an si zile
De priceputii nostri la rubrici si stampile?
Ai indraznit cind hora si lantul ei se misca
Sa amagesti flacaii si fetele cu-o trisca.
Tu nu stii ce-s acelea si nici nu ai idee,
O gama, un solfegiu, un portativ, o cheie.
Nici cind te dai de gol
La un diez, la un becar, la un bemol.
Stii tu ce-i un andante, de pilda? Vezi? Nu stii.
Faci ca nerozii doine, stihuri si melodii,
Ca muzica si arta si contrapunct se-nvata
In scolile innalte si-n zece ani de viata.
Doar diploma pe care o da Academia
Te-ndreptateste mester si face maestria."
-"Te-aud vorbind, cucoane, si dupa cum ti-e placul,
Eu cint, sa am iertare, cum cinta pitpalacul.
Imi vine cum ii vine sa dea din cioc si lui.
Si n-avem nicio vina naintea nimanui.
Sa ma pazeasca Sfintul sa pui la indoiala
Puterea capatata a mintilor la scoala.
E vorba noastra veche: Ai carte, ai si parte.
Ca slova-nvata graiul si gindul sa se poarte.
Dar artea-nfumurata de gol si fudulie
Poate ca e mai proasta ca neaosa prostie.
Noi ne trudeam cu plugul, cu secera, cu znopii,
Si popii, vai de lume, ca preotii de tara
Spuneau din molitvenic mai mult pe dinafara.
De le-ntorceai bucoavna, citita, rascitita
Moltiva-a-ngropaciunii, ei isi pierdeau sarita.
Din neam in neam cu boii pe brazda si ciobani,
Noi sintem prosti, badie, de doua mii de ani.
Si, totus, luati de vinturi si indurind arsita,
Noi, prostii, pe o trisca, facuram Miorita.
Te-ai luat cu mine-n vorbe, boierule, la trinta,
Mai bine pune gura, la trisca mea si cinta,
Sa ascultam nu vorba, c ghiersul cit iti face,
Ca nici taranii nostri nu-s niste dobitoace."
-"Il auziti ce spune? Un mut, la inceput,
Din vorba-n vorba-ajunge obraznic si limbut,
I se dezleaga limba anapoda, si-n loc
Sa taca, te mai face ca esti dobitoc.
Sa o curmam, baiete, caci, cum se vede treaba,
Ai cap de buturuga si trancanim degeaba.
Mai baga-ti trisca-n bete, -ncrezutule zevzec.
N-am niciun chef cu tine la fluier sa ma-ntrec.
N-as vrea sa-ti sug scuipatul si sa ma-nfrupt cu bale
Din trisca ta minjita cu muci si cu zabale.
Vrea s-o pupam, s-o lingem in virf, auzi, colega?
Noi maestri cu faima, noi Alfa si Omega.
Din fluier ce sa iasa, oricit de bine cinta,
Mai mult ca o batuta in praf si-o siba frinta!"
Desi mareti si mesteri, ei nu stiu ca totuna
Sint harpa cu vioara si flautul cu struna,
Si ca puterea tainei launtrice-mprumuta
Si scindurii crestate oftat de alauta.
Taranul scoase trisca din sin: -"Pai, e de soc
Cu mina mea am rupt-o din pom, si cu briceagul.
O-nvirt pe subt mustata, dar mi-e mai mare dragul
Ea s-a-nvatat sa cinte de cind era-n copac
Si-mi cinta-n sin, la piele, si singura, de-o tac.
Si nu ma simt destoinic, eu numai il ajut.
De ce va mai rastirati la mine? Sint netot,
Nu stiu nimic, asa e, dar fac si eu ce pot."
-"Nici n-are sapte gauri, cum trebuie sa fie
Ca sa se-nfiripeze din ele o chindie",
Mai zisera-nvatatii, uitindu-se la scula.
-"O gaura, raspunde triscaru-i, prea destula.
Cind povesteste, cinta, si da invatatura.
Nici omul n-are, nici el, mai mult decit o gura."
Trisca
Aceasta pagina a fost accesata de 4988 ori.
