Tudor Arghezi - La moartea lui George Toparceanu (1937)
de Tudor Arghezi
La moartea poetului, care si-a intrerupt o viata neispravita, Coco n-a putut sa fie prezent decat in duh si-n intristare abstracta. Ar fi voit sa-si aiba sculele gata si sa intre cu ele in convoiul inmormantarii, impartasindu-s bilete negre si cantand marsurile de trecere din lumina in tarana pe flasneta, orga celor saraci.
Flasneta si-a scos-o de la mesterul care drege lautele, scripcile, naiurile si caterincile, dupa ce cantaretul murise, neasteptat in stelele cerului si cuprins de aromele de mai ale pamantului. Uimite de stirea venita prin greieri si brotacei intr-o seara argintie, cum ca plicul de aur, purtator al unui suflet indoit in patru, cu scrisul pe dinlauntru, s-a pierdut, florile toate din campie si gradini s-au ridicat pe fragedele tulpini, sa-l caute, si gasindu-l pierudt, l-au plans cu cate o lacrima de roua, pe care le-au lasat-o si albinele de bunavoie.
Cine l-a cunoscut pe Gheorghe Toparceanu, cum l-a stiut Coco, in scanteia lui, ascunsa ca o margica din mijlocul unei cruci de fildes purtata la gat si in care, pusa la ochi, apare Ierusalimul, a vazut imensa priveliste a visului delicat pogorat intr-insul. Cat ii semana vinsul inchis cu idilica insula a lui Bernardin de Saint Pierre, unde au trait, imblanzind vantul, talazele si ferocitatile, un copilandru nevinovat ca Paul si o fetiscana rupta din Rai, ca Virginia, se tradeaza pentru cititor din scaparile din vedere ale poetului in stihurile lui. Inteligent ca putini oameni ai condeiului si manuscrisului, Toparceanu, din nobila si discreta tinuta, nu si-a impartasit sensibilitatea decat filtrata si batand intr-o nuanta voita, si a dat amaraciunii si deziluziei ironie si sarcasm. Intre cateva cuvinte, neindeajuns stapanite de disciplina vointei, transpare un oftat. Oftatul vine de departe, frant in pana lui...
(Bilete de papagal, nr. 2, mai 1937)
Tudor Arghezi - La moartea lui George Toparceanu (1937)
Aceasta pagina a fost accesata de 3262 ori.
